Avem internet rapid și ne place să credem că asta înseamnă inovație în România. Dar, de fapt, suntem încă la început când vine vorba de produse create aici, care să ajungă folosite în toată lumea.
Avem idei, avem talent, dar avem nevoie și de sprijin ca să le transformăm în afaceri reale.
Am văzut asta chiar weekendul trecut, la un hackathon unde, în mai puțin de 30 de ore, sute de tineri au încercat să transforme idei în produse. Ce a ieșit vedem acum.
Să începi un startup nu e ușor: înființarea firmei, contabilitate, taxe, birocrație. Și nu am ajuns încă la competiție și banii puțini din piață. Fie de la investitori, care tot strâng cureaua, fie de la potențiali clienți tot mai afectați de contextul economic. În 2025, companiile proaspăt înființate au avut 20% mai puțin capital.
Așa că orice ajutor este bine venit. Un exemplu este Innovation Labs, un accelerator care în fiecare an ajută zeci de start-up-uri din toată țara să dea lovitura. Cine știe de unde apare următorul unicorn, adică o companie care valorează peste 1 miliard de dolari. Anul acesta, ideile au venit sub forma unui hackathon, în București. Peste 200 de echipe și peste 600 de tineri au venit cu idei pe care le-au pus în aplicare în mai puțin de 30 de ore. Premiul cel mare – șansa de a primi 500.000 de euro ca să-și finanțeze ideea.
Participanții au transformat ideile în prototipuri funcționale: drone agricole care măsoară calitatea solului, o alternativă la injectorul pentru motoarele cu combustie internă ori un computer care dă viață creațiilor Lego.
Toate încearcă să rezolve probleme reale. De altfel, aceasta este o caracteristică a celor mai de succes afaceri din tehnologie.
Eric a dezvoltat o aplicație pentru sănătate mintală. Completezi un chestionar, aplicația îți analizează condiția și apoi îți dă.
Eric, Moodswings: „Niște taskuri personalizate pe acest lucru, taskuri senzoriale, cum ar fi: încearcă să simți niște texturi sau încearcă să găsești toate obiectele galbene dintr-o cameră. Partea de meditare de breathing. Vom avea mai multe planuri, un chatbot cu care vei putea comunica, și consultanță one to one cu experți din acest domeniu. Îmi doresc foarte mult ca oamenii să aibă parte de o soluție pentru chestia asta. Pentru că e ceva prin care am trecut și eu. Am fost 3 ani într-o situație din asta de emotional numbness. Este un impact driven business: Îmi doresc ca oamenii să aibă acces la o platformă care îi poate ajuta, și aș investi toți banii în platforma asta.”
Echipa Bio-Spark a venit cu o soluție pentru a reduce noxele
Echipa Bio-Spark a venit cu o soluție ecologică la motoarele cu combustie internă. Funcționează pe etanol și arde combustibilul mai eficient ca să reducă noxele.
La un rezervor, elementele piezo electrice vaporizează combustibilul, care este luat pe traseu și dus în camera de ardere. El fiind în stare de vapori și molecula de apă fiind spartă la nivel de microni, obținem o ardere completă. Reducem noxele: oxizii de azot, monoxidul de carbon. Și ținând cont că merge pe bioetanol, e un combustibil sustenabil.
Deocamdată nu o să fie o alternativă la GPL. Mai durează.
Ne-am propus să atacăm motoarele mici de pe lângă casă. Cum ar fi generatoare, mașini de tuns iarba, pentru că acestea nu au un sistem de reglementări al noxelor. Au doar niște criterii în care trebuie să se încadreze. Dar nu au catalizator, OPF și așa mai departe. Noi am tăia problema de la rădăcină.
Aplicația monitorizează consumul de energie
Această echipă a lucrat la o aplicație care comunică cu contorul de curent de acasă.
Practic noi avem un contor smart care emite date odată la 5 secunde în loc de 15 minute cum sunt contoarele obișnuite. Diferența este că atunci când emiți date odată la 15 minute, dacă se întâmplă un spike de putere, puterea depășește un anumit nivel, va fi o problemă pentru consumul de energie. Practic un spike de putere s-ar pierde în timp. Avem la bază și o aplicație, și acea aplicație practic ne arată în timp real datele, și dacă puterea dăpășește un anumit nivel, primim o notificare.
Echipa DataPlanet a lucrat la o dronă agricolă care analizează calitatea solului și trimite datele către fermieri.
Noi luăm probe de sol. Și o să facem statistici, o hartă prin GPS, ca să se vadă zonele unde e mai sărac în potasiu, azot, sau umiditatea. Senzorul este legat de dronă, iar drona aterizează și recoltează mai multe puncte. Va fi un sistem de mai multe drone, și poți să ai 2 care zboară în paralel și poți așa să faci un hectar. Am vorbit cu o echipă de experți IT și am concluzionat că pentru realizarea proiectului ar fi nevoie de o finanțare de 200.000 euro. Deși acum echipa noastră poate realiza un proiect într-un stadiu funcțional.
Kitul Lego prinde viață prin cod
Alte echipe și-au propus să desprindă copii de ecrane cu un computer care dă viață creațiilor de Lego.
Lego de obicei e ceva static, doar că noi am avut ideea asta de a crea un kit de programare ca să se conecteze la Lego, și acesta să-l facă să se miște. Kitul poate fi programat de copii, deja avem un site unde pot face asta, și copilul poate să creeze codul. Ne-am gândit să facem ceva care să ne ia de pe TikTok, și am văzut într-o zi Lego-ul în cameră și am zis să ne legăm de ceva care e static și everybody loves.
Am făcut și o aplicație prin care să controlăm hub-ul ăsta. Odată ce tragem de această bulinuță, creația noastră începe să se miște.
Printre ei au fost și investitori, gata să-i ajute.
Otiliu Matei: „Am auzit de Innovation Labs încă de anul trecut. Și mi se pare un eveniment absolut deosebit pentru că adună la un loc elevi, studenți tineri cu idei inovatoare, oameni cu conexiuni, oameni cu experiență în antreprenoriat, și cu posibilitate de a investi în așa ceva. Aș numi-o descoperire de idei, unele inovatoare, altele mai puțin inovatoare, unele mai avangardiste, este un melanj de idei. Unele se vor coagula, vor fi scalate și sperăm că vor ajunge chiar unicornuri.”
Cele mai bune idei intră în mentorat
După o noapte albă, cele mai bune 41 de idei au fost alese pentru un program de mentorat de 10 săptămâni. Își vor dezvolta ideea și apoi o vor prezenta în fața investitorilor care au pus la bătaie 500.000 de euro pentru cel mai bun proiect.
Daniel Rosner: „Am avut echipe variate din Cybersec, software, hardware. Vedem o creștere, atât în nivelul de calitate al ideilor, cât și în implicare execuție și dorința de a reuși să construiască un startup de tehnologie. Asta facem la Innovation Labs. Practic aducem companii private, universități, investitori de genul angels, din zona VC, autoritățile statului. Și îi aducem pe toți într-un context în care pot susține startupurile cu intrări, cu finanțare, cu mentorat să construiască produse de tehnologie în România, cu impact global.”
Deși România mai are de recuperat când vine vorba de inovație, avem talent cu carul. E nevoie doar de un pic de brânci din când în când. Și abia așteptăm să vedem cum evoluează toate aceste idei…. Citește Întreg Articolul